Cele mai bune jocuri lansate în 2018 pe care vrei să le joci din nou

de: Florin Cașotă
18 12. 2018

Odată cu fiecare final de an ne uităm în urmă să vedem ce a fost bun, ce a fost prost și să scoatem în față titlurile care merită atenție. Mai jos ai o listă cu cele mai bune jocuri lansate în 2018.

Înainte să trecem la toate jocurile frumoase lansate în acest an vreau să fac câteva precizări. Eu am intrat în magia jocurilor video acum mai bine de 20 de ani și de atunci am încercat titluri din toate genurile, am făcut obsesii pe anumite jocuri, iar la unele renunț imediat cum îmi dau seama că nu-mi plac.

Odată ce am ajuns la PLAYTECH mi-am luat din nou în serios rolul de gamer și de critic și de atunci am încercat să îți zic părerea mea despre jocurile importante apărute. 2018 a fost un an bun pentru gameri și am avut parte de câteva titluri impresionante.

Dintre titlurile prezentate mai jos doar despre două am apucat să scriu pe larg pe site. Pe celelalte opt jocuri le voi prezenta pe scurt, alături de motivația pentru care este prezent în acest articol.

Titlurile de mai jos sunt prezentate în ordinea preferinței:

Cele mai bune jocuri: God of War – PlayStation 4

 

Jocul celor de la Santa Monica Studio a câștigat premiul pentru cel mai bun joc al anului la The Game Awards. Și pe bună dreptate. Kratos a ajuns în tărâmul nordic și de data aceasta nu mai este singur, ci trebuie să aibă grijă și de fiul lui, Atreus.

God of War este un joc de acțiune excelent și reușește să atingă o balanță perfectă, rar întâlnită în jocuri. Pe lângă faptul că este o plăcere să te plimbi prin nivelurile realizate de Santa Monica Studio, jocul spune o poveste cu care poți să rezonezi și în care personajele prind viață.

O regulă de aur a scenariștilor este următoarea: Un personaj trebuie să plece din punctul A și să ajungă în punctul B de-a lungul unei povești. Dacă personajul nu se schimbă de-a lungul filmului atunci nu avem parte de un film bun. Kratos și Atreus interacționează și se schimbă reciproc de-a lungul zecilor de ore de gameplay și este o plăcere să vezi acestă evoluție.

Cele mai bune jocuri: Assassin’s Creed Odyssey – PlayStation 4, Xbox One și PC

 

Nu mă așteptam ca Odyssey să fie atât de sus în top. Assassin’s Creed nu mai era bun de ceva vreme, dar Odyssey a schimbat asta. Ubisoft a adus elemente noi, a introdus două personaje cu care poți juca, a plasat acțiunea în Grecia plină cu personaje emblematice ca Socrate sau Alcibiade, iar jocul arată foarte bine  și, mai presus de orice, este distractiv.

O critică pe care am văzut-o este faptul că nu mai este un joc de stealth. Eu zic că nu a fost niciodată și că i se potrivesc mai bine aceste haine de action-adventure.  Mai multe detalii despre jocul Ubisoft poți să citești în acest review PLAYTECH.

Marvel’s Spider-Man – PlayStation 4

 

Cred că acesta este jocul care m-a distrat cel mai mult în 2018. Este un titlu ușor, distractiv și care are un sistem de luptă plăcut. Simțeam că pot intra în joc și să petrec 10-15 minute plimbându-mă prin New York sau într-o luptă cu băieții răi și că nu pierdeam vremea aiurea.

Pe partea de poveste, unele lucruri puteau fi îmbunătățite, dar, per total, ai parte de o experiență plăcută. Mi-au plăcut segmentele cu Peter Parker și cu Mary Jane Watson, dar mi-aș fi dorit ceva mai complex.

Am scris pe larg despre Spider-Man în acest articol.

Pillars of Eternity 2: Deadfire – PlayStation 4, Xbox One, PC, Nintendo Switch

 

Ți-am zis că mă joc de mic și că am încercat toate genurile posibile. Ei bine, în toată aventura asta mi-am găsit și genul de suflet: RPG-ul, iar Pillars of Eternity 2 lovește unde trebuie.

Este un joc care mi-a adus aminte de vremurile bune cu Baldurs Gate, Planescape: Torment și așa mai departe. Firul narativ principal nu este extrem de interesant, dar lumea este plină de zeci de misiuni care mai de care mai complexe și mai intrigante. Îl recomand tuturor interesați de RPG-urile clasice.

Top jocuri video: Kingdom Come: Deliverance – PlayStation 4, Xbox One, PC

 

Și acest joc este tot un RPG ce a venit din Cehia. Doar că Kingdom Come: Deliverance aduce și multe elemente de realism și SIM pentru jucător. În Kingdome Come contează cum ești îmbrăcat, dacă ești murdar, atunci când vorbești cu oamenii, personajul obosește și îi este foame, iar dacă aceste nevoi nu îi sunt satisfcăute vor exista consecinte, la fel ca în viața reală.

Abilitățile (mânuirea sabiei, călăria etc) se învață organic, exersând, nu artificial prin atribuirea unor puncte într-o anumită categorie (putere, agilitate etc).

Jocul are și minusuri, dar mi s-a lipit de suflet și am fost bucuros să văd un joc bun care vine din Europa de Est.

Detroit: Become Human – PlayStation 4

 

Un alt gen de joc care a început să-mi placă tot mai mult este acest gen de interactive storytelling. Acele jocuri în care controlezi destinele personajelor și fiecare decizie se ramifică în poveste.

Unul dintre marile avantaje ale jocurile asupra filmelor este faptul că tu ca jucător poți trăi povestea, o poți modifica și influența. Nimic nu poate fi mai adevărat în Detroit: Become Human unde fiecare decizie are un efect neașteptat asupra celor ce se vor întâmpla.

David Cage și Quantic Dream experimentează cu acest gen de joc din 2005 cu Fahrenheit: Indigo Prephecy publicat pentru PlayStation 2, Xbox și PC. Detroit: Become Human este cel mai complex și cel mai bun joc creat de studio și abia aștept să văd ce ne mai pregătesc.

Shadow of the Tomb Raider – PlayStation 4, Xbox One, PC

 

Acesta este titlul care încheie trilogia Tomb Raider în care vedem o altfel de Lara Croft, acest personaj emblematic pentru industria jocurilor. Seria acesta a adus multe îmbunătățiri celebrului Tomb Raider, iar cel mai nou titlu este probabil și cel mai bun.

În Shadow of the Tomb Raider avem o Lara Craft mai serioasă, mai determinată și gata să-și asume consecințele acțiunilor sale.

În ceea ce privește gameplay-ul, acesta este și jocul unde puzzle-urile devin și mai importante și la fel și stealth gameplay-ul.

Hellblade: Senua’s Sacrifice – PlayStation 4, Xbox One, PC

 

Hellblade este un joc special peste care am dat din întâmplare. Este incredibil de atmosferic, un joc pe care îl trăiești, nu îl joci. Mi-a plăcut foarte mult ideea jocului, grafica și sunetul și modul în care te face să te simți. Nu este mai sus pe listă pentru că nu mi s-a părut extraordinar din punct de vedere al gameplay-ului.

Dacă-l vedeți pe undeva la reducere trebuie neapărat să-l cumpărați și să-l încercați cu căștile pe urechi. Merită!

A Way Out –  PlayStation 4, Xbox One, PC

 

Am pus acest joc pe listă pentru că m-a bucurat ideea de joc cooperativ. Majoritatea jocurilor le poți juca online cu prietenii sau cu străini, dar foarte puține jocuri mai încurajează jocul local. Mai mult, nu poți încerca A Way Out decât cu un alt jucător.

Este atât de jos în acestă listă pentru că nici povestea și nici gameplay-ul nu sunt extraordinare, dar merită menționat pentru faptul că adus un nou mod de joc pe piață. Poate în viitor îl vor îmbunătăți ei sau un alt studio.

Mențiune:

Red Dead Redemption 2 – PlayStation 4, Xbox One

 

Dacă ai ajuns până aici și te întrebi unde este Red Dead Redemption 2 atunci trebuie să-ți spun că, din mai multe motive, nu am putut testa jocul la momentul apariției. Abia acum am început să mă joc și nu pot să scriu un review bazat pe vorbele altora.

Ce pot să zic este doar că jocul arată al naibii de bine, are o atmosferă extraorinară care te transportă în timp și că se anunță a fi un joc foarte bun.